Școala Gimnazială Vladimirescu lansează concursul "Bucuria de a fi copil"

 

Cu ocazia Zilei Copilului, Școala Gimnazială Vladimirescu în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad au organizat concursul "Bucuria de a fi copil".

Concursul s-a desfășurat în perioada 24-28.05.2021 și s-a adresat preșcolarilor și elevilor care sunt înscriși la Școala Gimnazială Vladimirescu sau structurile arondate acesteia (grădinițe și școli din  Vladimirescu, Mândruloc, Cicir sau Horia). Participanților li s-a cerut să realizeze o creație/lucrare proprie ( desen, pictură, ppt, eseu, poeezie,etc) prin  care să transmită  bucuria de a fi  copil,  văzută și simțită prin ochii lor.  Au participat 133 de concurenți, fiecare în parte emoționându-ne cu modul curat de a percepe și transmite magia copilăriei.Toți participanții au fost recompensați cu vată de zahăr la pahar, acadele și diplome. S-au acordat 30 de premii: 6 premii pentru câștigătorii celor 3 secțiuni (secțiunea preșcolari, secțiunea nivel primar și secțiunea nivel gimnazial) și încă 24 de premii speciale. Cei 133 de participanți au fost îndrumați de cele 22 de cadre didactice implicate în acest concurs.

Mai multe detalii puteți afla citind articolul semnat de doamna profesor Alina Rațiu. (clic aici)

Câștigătorii concursului sunt următorii:

 

 SECȚIUNEA PREȘCOLARI

CÂȘTIGĂTOR: 1.GRIGOREANU ANASTASIA-  Grădinița P.N. 2 Vladimirescu

PREMII SPECIALE:

2. SCULICI LUCA -  Grădinița P.N. 2 Vladimirescu

3.  MATEI SOFIA- Grădinița P.N. 2 Vladimirescu

4.  AIOANEI NEREIA- Grădinița P.N. 2 Vladimirescu

5.  NICOLA NATALIA HELENA- Grădinița P.N. 2 Vladimirescu

 

SECȚIUNEA NIVEL PRIMAR( numărul mare de lucrări  trimise la această secțiune, ne-a determinat să alegem 3 câștigători).

CÂȘTIGĂTORI:

6.COSMA ANASTASIA- Clasa Pregătitoare A -Vladimirescu

7.GAVRA PATRICIA-- Clasa Pregătitoare A- Vladimirescu

8.BIRĂU BIANCA RALUCA-Clasa a III-a A-Vladimirescu

PREMII SPECIALE:

9.JURJ DENIS ANDREI-CLASA I- Școala Primară Mândruloc

10.RUSU NICOLAE-CĂTĂLIN— Școala Primară Mândruloc

11.PARFENE ANA TABITA-Clasa a -III-a Școala Gimnazială Horia

12.VASIU ISABELLA- Clasa Pregătitoare- Școala Gimnazială Horia

13.HUIAN ROBERT- Clasa Pregătitoare- Școala Gimnazială Horia

14.RUS YASMINA- Clasa Pregătitoare- Școala Gimnazială Horia

15.DOROTOVICS MARA SOFIA- Clasa a-I-a A- Școala Gimnazială Vladimirescu

16.SÂRBU ELISABETA-LOIS- Clasa a-I-a A- Școala Gimnazială - Vladimirescu

17.TOTOREAN GABRIELA-Clasa Pregătitoare B-- Școala Gimnazială Vladimirescu

18.SABOU ROBERT- Clasa Pregătitoare A - Școala Gimnazială Vladimirescu

19.ISPAS ȘTEFANIA- Clasa a-III-a – Școala Primară Cicir

20.CASIAN CĂLDĂRAȘ-Clasa a-IV-a B- Școala Gimnazială Vladimirescu

21. MOLDOVAN BOGDAN-Clasa a-III-a B - Școala Gimnazială Vladimirescu

SECȚIUNEA NIVEL GIMNAZIAL

CÂȘTIGĂTORI:

22.SCULICI RĂZVAN -Clasa a-VII-a A Școala Gimnazială Vladimirescu

23. COSMA ROBERT- Clasa a-VII-a A Școala Gimnazială Vladimirescu

PREMII SPECIALE

24.CRISTINA ROBERTA-Clasa a -V-a- Școala Gimnazială Horia

25.DANCI MARA-Clasa a-VI-a - Școala Gimnazială Horia

26.MONA ROXANA ADRIANA-Clasa a-VII-a A - Școala Gimnazială Vladimirescu

27.JURJ ALEXANDRA ROMINA-Clasa a-VII-a B - Școala Gimnazială Vladimirescu

28.ȚÎȘCĂ MARIAN-Clasa a-V-a B- Școala Gimnazială Vladimirescu

29.CÂRPACI ROBERTA DANIELA-Clasa a-VII-a A Școala Gimnazială

30.VĂȚAN RĂZVAN-Clasa a-V-a A- Școala Gimnazială Vladimirescu

 

Felicitări tuturor participanților și mulțumim conducerii pentru sprijinul oferit!


Galerie foto